Florin Pavel este bodyguard de meserie, însă a devenit cunoscut la nivel internaţional datorită sportului pe care îl practică – crichetul – și mai ales pentru modul în care practică acest sport.

În România, Pavel a reușit să atragă atenția publică de curând, când conducătorii clubului australian Surrey Hills CC l-au invitat să dispute un meci, dar autorităţile australiene i-au refuzat viza.

CRICHETUL ÎN ROMÂNIA

Crichetul a fost jucat pentru prima oară în țara noastră în anul 1893, între echipele orașelor București și Brăila.

Jocul a fost oragnizat pentru întâmpinarea noii regine a României, regina Maria, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, unde echipa Brăilei a fost câștigătoare cu o diferență de 17 puncte.

Totuși, acest sport a luat cu adevărat formă aici, în jurul anului 2006, când s-a înființat Clubul de Crichet Transilvania (TCC) și ulterior Consiliul Român de Crichet. Începând cu anul 2014 Consiliul a fost înlocuit de Federația Română de Crichet, în urma recunoașterii de către Ministerul Sportului și Tineretului.

Din 2010 a fost formată şi echipa naţională de crichet a României, alcătuită în mare parte din străini: indieni, pakistanezi, australieni, galezi. Doar câțiva români făceau parte din echipa națională la acel moment.

PAVEL FLORIN, UNUL DINTRE CEI MAI PASIONAȚI ROMÂNI DE CRICHET

Deși crichetul nu se bucură de popularitate în România, românul a ajuns să se îndrăgostească de acest sport.  El este președintele clubului de Crichet din Cluj și unul dintre cei mai pasionați jucători din țară.

Pentru că a început să practice crichetul târziu şi pentru că nu a avut un antrenor de meserie care să-l înveţe toate secretele sportului, Florin Pavel a deprins singur un stil de aruncare, unic. O aruncare eficientă, dar diferită de ceea ce presupune ABC-ul acestui sport.

Tocmai această aruncare unică a atras atenția atât presei internaționale, cât și simpatia unor jucători legendari de crichet din Australia și Marea Britanie. Mai precis, stilul lui original de joc a fost remarcat după ce, pe rețelele de socializare, au apărut câteva secvențe din partidele de joc ale echipei Cluj Crichet Club în Liga Europeană (ECL), secvențe care au devenit virale.

Pavel nu a renunțat la pasiunea pentru crichet nici măcar atunci când s-a aflat în fața criticilor. “Da, stilul meu de aruncare nu e deloc frumos. Dar nu-mi pasă, pentru că iubesc crichetul”, a declarat acesta.

Într-o țară în care crichetul este atât de puțin cunoscut, Florin Pavel a reușit să rămână fidel acestui sport şi, mai mult decât atât, la nivel naţional, a reușit să obțitnă rezultate dintre cele mai bune.