Fostul fotbalist Diego Maradona l-a îndemnat pe Lionel Messi, într-un interviu pentru Clarin, să se retragă din echipa națională a Argentinei, precizând că de fiecare dată când naționala nu reușește să câștige, cel învinovățit este Messi.

Argentina a avut o prestație destul de slabă la Campionatul Mondial din Rusia, iar Messi nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, acesta reușind să înscrie un singur gol. Mai mult decât atât, starul Barcelonei a ratat un penalty în meciul cu Islanda.

Imediat după Cupa Mondială, au apărut informații potrivit cărora Lionel Messi ar putea să se retragă de la națională. Aceste zvonuri au fost alimentate atât de faptul că fotbalistul a decis să nu vină la meciurile naționalei din acest an, cât și de declarațiile lui Maradona.

„Eu i-aș spune să nu mai vină”, a afirmat legenda Argentinei. Întrebat dacă asta înseamnă că îl sfătuiește pe Messi să se retragă de la națională, acesta a răspuns afirmativ. „Și dacă pierde naționala under 15 este vina lui Messi. Dacă programul în Argentina prevede o confruntare Racing-Boca este vina lui Messi. Mereu este vina lui, așa că eu îl sfătuiesc să nu mai vină, să vedem ce se va întâmpla”, a adăugat Maradona.

Fostul fotbalist este de părere că nu e vina lui Messi pentru că nu a reușit să devină campion Mondial și că acest lucru se întâmplă și în alte sporturi. „E adevărat că ne-am pus toate speranțele în el, dar nu tot timpul câștigi. De exemplu, în Formula 1 Vettel are un motor excelent, dar câștigă Hamilton”, a mai spus Diego Maradona.

Lionel Messi este component al naționalei Argentinei din anul 2005. De atunci, acesta a jucat 128 de meciuri și a reușit să înscrie un total de 65 de goluri.