Temperaturile de peste 35 de grade Celsius și umiditatea din aer au perturbat meciurile de marți de la US Open. Mai mulți jucători au abandonat terenurile newyorkeze de la Flushing Meadows, din cauza problemelor medicale ce au fost accentuate de temperaturile și umiditatea crescute.
US-Open-tenis-2

Luni, tânărul star canadian Felix Auger-Aliassime s-a retras în al treilea set al meciului său, din cauza unei dureri în zona pieptului. Abandonurile au continuat cu lituanianul Ricardas Berankis și italianul Stefano Travaglia, care a fost victima unor crampe musculare. Lista a fost completată de rusul Mihail Iujnîi, sârbul Filip Krajinovic și românul Marius Copil.

US-Open-tenis-4

În aceste condiții, organizatorii au fost determinați să introducă, în premieră, o nouă regulă la US Open. Astfel, la recomandarea echipei medicale americane, jucătorii de sex masculin vor avea opțiunea de a solicita o pauză de 10 minute între al treilea și al patrulea set, urmând ca această regulă să fie prelungită de la o zi la alta. Arbitrul turneului, alături de echipa medicală, va continua să monitorizeze condițiile la fața locului, pentru a determina când este momentul oportun ca noua regulă să fie scoasă din vigoare.

US-Open-tenis-3

Nici Simona Halep, care a fost eliminată luni de estona Kaia Kanepi, nu s-a simțit în largul ei pe terenul de la Flushing Meadows. Aceasta a declarat că nu a jucat niciodată cel mai bun tenis al ei aici și că simte că jocul ei nu este la cel mai înalt nivel. “Poate e vorba de zgomotul din tribune, orașul este aglomerat”, a spus Simona.