Începând de luni, starurile tenisului mondial se vor lupta pentru primul Grand Slam al anului. Australian Open începe pe 14 ianuarie, finalele feminine și masculine fiind programate pe 26, respectiv 27 ianuarie.

Ediția cu numărul 107 a Australian Open este cea mai bogată de până acum, premiile totale ale primului turneu de Grand Slam din 2019 fiind 62,5 milioane de dolari. Atât fetele, cât și băieții au câștiguri egale: câte 4,1 milioane de dolari pentru câștigători și jumătate din această sumă pentru finaliști.

 

Cine va fi câștigătoarea competiției feminine de simplu?

 

AO2019-2

Anul trecut, competiția feminină de simplu a fost câștigată de Caroline Wozniacki, după o finală terifiantă cu Simona Halep (scor 7-6, 3-6, 6-4).

În 2019, Serena Williams are cele mai mari șanse să se impună la Melbourne. Tenismena americancă în vârstă de 37 de ani este principala favorită, cotată cu 4.75.

Pe locul secund se află Angelique Kerber, cu cota 9.50, fiind urmată de Simona Halep, cotată cu 10.00 pentru victoria finală.

Sportiva noastră, deși se află pe primul loc mondial de 62 de săptămâni, pornește abia cu șansa a treia la victorie. Halep rămâne optimistă și țintește trofeul, chiar dacă primul meci jucat anul acesta i-a adus și prima înfrângere. Numărul 1 mondial a pierdut în turul secund al turneului de la Sydney, în fața numărului 15 mondial, Ashleigh Barty (scor 4-6, 4-6).

Calendarul turneelor Grand Slam în 2019

Australian Open: 14 – 27 ianuarie

Roland Garros: 26 mai – 9 iunie

Wimbledon: 1 – 14 iulie

US Open: 26 august – 8 septembrie