Astăzi, tricolorele vor întâlni marea rivală Ungaria, de la ora 19:00, în grupa principală a Campionatului European de Handbal feminin. Elevele lui Ambros Martin mai au nevoie de un punct pentru a se califica în Final Four.

Naționala de handbal feminin a României a învins, marți, reprezentativa Spaniei, cu scorul 27-25, reușind prin această victorie să își simplifice traseul către semifinalele CE. Deși victoria cu Spania este una importantă, aceasta nu este decisivă pentru calificarea în ”Careul de ași”, ci de rezultatul partidei din această seară depinde soarta tricolorelor.

România – Ungaria, interes uriaș și pentru fanii tricolori

Potrivit digisport.ro, încă dinaintea partidei cu Spania, peste 1000 de suporteri români își anunțaseră prezența la meciul din această seară. ”Palais Des Sports Jean Weille” din Nancy are o capacitate de 6.000 de locuri, iar estimările arată că sala va fi dominată de fanii tricolori.

Suporterii români au dovedit în meciurile anterioare că știu să facă atmosferă, însă în această seară vor fi mai motivați ca oricând să le susțină cu toată forța pe handbalistele noastre în meciul contra rivalei din Ungaria.

Nu doar românii din Franța sunt așteptați la meci, ci și suporterii din țările vecine, care au anunțat că vor fi prezenți special pentru a fi alături de echipa noastră.

 

 

 

Sursa & sursa foto: digisport.ro