Astăzi, la FRF, a avut loc tragerea la sorți pentru semifinalele Cupei României. CFR Cluj – Astra Giurgiu și Universitatea Craiova – Viitorul sunt meciurile din careul de ași al ediției 2018/2019!

Până în această fază, meciurile din Cupă s-au decis într-o singură manșă. În semifinale însă vom avea parte de dueluri în sistem tur-retur. CFR și Craiova vor fi gazdele manșelor tur, care se vor desfășura pe 2 și 4 aprilie, iar retururile vor avea loc pe 23 și 25 aprilie, la Giurgiu, respectiv Ovidiu.

Dacă până acum semifinalele competiției au adus și echipe cotate cu șanse mai mici, de data aceasta ultimele patru sunt formații puternice.

  • CFR Cluj: campioana României și câștigătoare a patru Cupe.
  • Astra Giurgiu: echipa care a luat trofeul în 2014.
  • CSU Craiova: deținătoarea trofeului.
  • FC Viitorul: fosta campioană a României.

 

Primele reacții ale oficialilor

Președintele Astrei, Dani Coman, consideră că nu există un adversar ușor în această etapă și, de asemenea, a subliniat obiectivul echipei de la Giurgiu.

„Oricare echipă întâlneam era foarte greu de bătut. Întâlnim CFR, o echipă cu experiență, dar vrem să mergem pe același drum ascendent pe care suntem și să câștigăm Cupa României. Avem jucători care vor să facă performanță […] indiferent de condiții au dat tot ce au avut mai bun. Sperăm din tot sufletul ca rezultatele din acest an să ne dea posibilitatea de a juca într-o cupă europeană”, a declarat oficialul Astrei pentru Digi Sport.