Simona Halep preia conducerea în clasamentul mondial după ce a ajuns, sâmbătă, în finala openului chinez, iar Rafael Nadal îl va înfrunta pe Nick Kyrgios pentru titlu, la proba masculină.

Halep a învins-o la openul francez, cu 6-4, 6-2, pe campioana Jelena Ostapenko, asigurându-se că, atunci când clasamentul WTA va fi actualizat, luni, ea va fi prima jucătoare nr. 1 în lume, din România.

We did it ??? the best day of my life @dc10s @theoc1980 , ❤️?

Публикация от Simona Halep (@simonahalep)

Halep ar fi putut ajunge nr. 1 mai devreme, dar a fost întrecută de Ostapenko, în finala openului francez, în cadrul primului lor meci profesionist.

„Desigur, este cel mai minunat moment din viața mea și vreau să-l păstrez”, a spus Halep la Beijing. „Și mai am câteva alte vise pentru cariera mea. O să vă spun unul dintre ele, doar unul. Să câștig un Mare Șlem.”

Pentru Halep a fost necesar doar să ajungă în finală, săptămâna aceasta – și să nu piardă în finală, în fața Elinei Svitolina, din Ucraina – pentru a o doborî pe Garbine Muguruza de pe locul 1. Muguruza s-a retras în cursul meciului ei de deschidere, de luni, din cauza unei răceli.

Nadal, primul clasat, l-a învins pe Grigor Dimitrov din Bulgaria, cu 6-3, 4-6, 6-1, în semifinale, obținând cea de-a 60-a victorie din acest sezon.

Singura victorie a lui Dimitrov împotriva spaniolului, pe parcursul a 10 meciuri, a avut loc anul trecut, în sferturile de finală ale openului chinez. Sâmbătă, reverul lui decisiv, cu mingea trimisă pe diagonala terenului, i-a asigurat al doilea set, cu al doilea punct de set, pe serviciul lui Nadal, în cel de-al 10-lea ghem.

Dar Nadal a preluat imediat controlul celui de-al treilea set, grăbindu-se spre 4-0.

Kyrgios nu și-a pierdut serviciul în eliminarea celui de-al doilea clasat, Alexander Zverev, din Germania, cu 6-3, 7-5, în celelalte semifinale. Australianul a avut un procent impresionant, de 70% puncte câștigate cu primul serviciu, și i-a trimis 11 lovituri de neparat lui Zverev, cunoscut îndeobște pentru îndemânarea cu care servește.

Nadal și Kyrgios sunt la egalitate în înfruntările lor, cu două meciuri de fiecare, dar australianul a câștigat ultimul lor meci din august, cu numărul minim de seturi, în sferturile de finală din Cincinnati.

Nadal este unul dintre cei trei jucători, alături de Roger Federer și Zverev, care au câștigat cinci titluri în acest an. A câștigat openul chinez în urmă cu 12 ani.

„Este foarte important pentru mine să continui cu stări pozitive după victoria de la openul Statelor Unite”, a spus Nadal. „Este un mare efort să revin aici și să ajung în finală cu acea egalitate foarte dură pe care am avut-o de la început.”

Urmărind să obțină cel de-al doilea său titlu din acest an, după victoria de la Madrid, Halep o va înfrunta pe Caroline Garcia, din Franța, în finala din Beijing. Garcia a învins-o pe Petra Kvitova, cu 6-3, 7-5, în cea de-a doua semifinală.

Ostapenko a intrat în semifinale fără să piardă niciun set. Dar Halep a dominat primul set, câștigând pe serviciul lui Ostapenko, în primul ghem la zero. Și-a întărit conducerea cu un alt brec în cel de-al șaptelea ghem, cu 5-2, pentru a câștiga setul.

În al doilea set, Halep a cedat conducerea cu 3-2, cu un brec în cel de-al șaselea ghem, dar a continuat, câștigând pe serviciul adversarei în cel de-al nouălea ghem. Cu 40-0 în ghemul final, Halep a câștigat cu o lovitură clară și decisivă de dreapta, trimițând mingea până la linie.

Garcia, care a salvat un punct de meci împotriva Svitolinei, are o serie de 10 victorii la rând. Garcia a pierdut în fața lui Halep cu numărul minim de seturi, în sferturile de finală de la Montreal, în ultimul lor meci.

„Acesta este genul de meciuri pe care vreau să le joc: împotriva jucătorilor de vârf”, a spus Garcia despre finala de duminică, în care a înfruntat-o pe Halep. „Este o jucătoare foarte complicată.”