După 6 ore de negocieri, Cosmin Contra și Federația Română de Fotbal au bătut palma pentru ocuparea postului de selecționer al echipei naționale. Conform contractului, Contra va sta pe banca naționalei până după preliminarile Campionatului European din 2020.

„E un vis împlinit din toate punctele de vedere şi mă bucur că îmi pot realiza unul dintre visele mele. E foarte important pentru mine că m-am aflat printre antrenorii care au fost căutaţi pentru a antrena echipa naţională. Am ajuns la un acord de principiu cu domnul preşedinte. Acum sper ca această numire să fie aprobată de Comitetul Executiv şi să ne apucăm de treabă. Nu pot să spun că am fost surprins că FRF m-a avut pe lista posibililor selecţioneri, dar consider că sunt mulţi antrenori români care ar fi putut fi în vederea echipei naţionale înaintea mea, dar dacă am fost şi eu înseamnă că mi-am făcut treaba bine şi sunt profilul de antremor tânăr dorit de federaţie şi sper să nu le înşel aşteptările şi să muncesc cât mai bine împreună cu cei de federaţie şi să ne calificăm la europene. Nu vreau să intru în alte detalii, se vor şti toate în zilele următoare. Să aşteptăm ziua de vineri să se facă oficial şi apoi o să vorbim de alte lucruri. Este foarte greu la orice echipă ajungi. Echipa naţională vine după o necalificare la mondiale şi e clar că este un moment greu. Dar nu mă sperie munca, îmi place să muncesc, am pasiune în ceea ce fac şi am încredere în ceea ce fac şi în ceea ce transmit şi cred că împreună cu jucătorii ne putem califica la următoarele europene şi să revenim în fotbalul mare. Eu mă simt pregătit să fiu selecţioner, altfel nu aş fi acceptat această provocare. Trebuie să muncesc cât mai bine, să încerc să fiu cât mai inspirat în ceea ce le transmit jucătorilor, în alegerile pe care le voi face şi echipa să înceapă câştige meciuri şi să aducem din noi suporterii pe stadion, să jucăm un fotbal plăcut. Principalul obiectiv e calificarea la europene. Am pus totul la punct astăzi, am ajuns la o înţelegere de principiu şi sperăm să se oficializeze. Cât nu e oficial nu sunt antrenorul echipei naţionale, sunt încă antrenorul lui Dinamo. Am primit multe mesaje de felicitare”, a declarat Contra, pentru un post de televiziune.